Peste tot în lume, dezbaterile publice și standardele acestora reflectă calitatea unei democrații. Având rol de ​consultare, informare și mediere, ele implică cetățenii în ceea ce numim procese politice în sens larg, făcând ca adoptarea deciziilor să includă mai mult din vocea acestora. Necesitatea lor este cu atât mai mare în cazul unor teme nepopulare sau care pot diviza societatea. La noi, vocea cetățenilor s-a auzit mai degrabă prin intermediul protestelor pentru diverse cauze, iar în momentele în care clasa politică s-a dovedit ostentativ opacă și neperformantă, s-a ieșit în stradă.

Deși din ce în ce mai mulți cetățeni încep să influențeze prin participarea lor decizii ale autorităților, avem în continuare legi adoptate fără dezbatere publică reală. În continuare nu avem mecanisme sistematice prin care să putem monitoriza și evalua asumările partidelor politice, înainte și între alegeri, pe subiecte de interes public. În continuare considerăm politica un loc în care nu merita să ne amestecăm și lăsăm politicienilor opțiunea că doar ei știu ce trebuie făcut. În continuare avem campanii electorale în care candidații își permit să nu participe la dezbaterile la care sunt invitați.

România Publică s-a lansat în 2013 cu intenția de a interpela partidele politice și de a contura un  caracter previzibil transformărilor din societate. Redeschidem proiectul la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, folosind experiența dobândită și adăugând idei noi. Punem la dispoziția publicului un format de tip Town Hall Meeting, într-o formulă transparentă de co-organizare cu partenerii care propun subiectele. Acest format structurat aduce împreună vocile experților, autorităților și ale publicului, într-un efort comun de informare și deliberare. Deschidem așadar un spațiu non-partizan de participare, împreună cu organizatii, grupuri de inițiativă, asociații profesionale, sindicate, partide, guvern, cetățeni.

România Publică este, în aceeași măsură, și un proiect educațional. Invităm studenții din București într-un program asociat de pregătire pentru monitorizarea pozițiilor partidelor politice și discursurilor din Parlament. Prin ateliere, consultări și chestionare online în  comunitățile studențești ne dorim să întărim relația acestora cu părțile active ale societății.Nu putem fi cetățeni doar în timpul campaniilor electorale, alegând să mergem sau nu la vot, pentru că lipsa de exercițiu în dialogul cu reprezentanții noștri se va reflecta în refuzul acestora de a răspunde la interpelări și în tot mai slabe standarde de transparență și integritate.

Noi credem că ne trebuie mai multă politică, nu mai puțină. Însă una care să includă cetățenii, nu să-i excludă.

Calendar și procedura pentru parteneri și studenți:

A. Romania Publică invită în prima etapă pe cei interesați să propună subiecte de dezbatere, cu următoarea schemă de descriere:

  1. În ce constă importanța și urgența abordării subiectului, în viziunea partenerilor?
  2. Care este stadiul actual al dezbaterii pe subiectul propus: nu există încă dezbatere publică, este în stadiu incipient, există un proces legislativ demarat, care este calitatea demersului de consultare, alt stadiu?
  3. Partenerii intenționează adresarea de interpelări autorităților sau partidelor politice/candidaților?
  4. Partenerii pot pune la dispoziție documente de referință și/sau acces la experți independenți?

Se recomandă ca tema să fie formulată astfel încât să permită răspunsul prin selectarea uneia dintre variantele „complet dezacord/parțial dezacord/parțial de acord/complet de acord/nu știu”. Așteptăm propunerile pe toată durata proiectului pe adresa de contact romaniapublica@gmail.com. Termenul pentru primul set de subiecte este 17 martie 2016. Facem precizarea ca echipa de proiect își rezervă dreptul de a selecta subiectele de dezbatere, anunțând transparent deciziile și motivația acestora.

B. Subiectele de dezbatere vor face obiectul unui chestionar online în comunitățile studențești (20-30 martie 2016), cu rol de informare asupra temelor și de evaluare a stadiului dezbaterii publice.

C. Dezbaterile publice vor fi organizate lunar în sediul Facultății de Științe Politice al Universității București din strada Spiru Haret nr 8. (martie – prima dezbatere, aprilie – a doua dezbatere, mai – a treia dezbatere).

D. Atelierele pentru studenți vor avea loc la sediul Facultății de Științe Politice având invitați cu experiență în relaționarea cu spațiul politic și administrație. Atelier luna aprilie: De ce sunt importante standardele dezbaterilor publice? Exemple de bună practică și de eșec în relația cu autoritățile. Atelier luna mai: Cum pot fi monitorizate partidele politice? Platforme și instrumente disponibile. Puteți trimite intenția de participare la adresa de mail de mai sus, pentru a fi anuntați asupra datelor de desfașurare.

E. După fiecare dezbatere va fi publicat un raport asociat, în care vor fi marcate caracteristicile procesului consultativ, participarea și asumările celor responsabili.

România Publică www.romaniapublica.ro este o platformă independentă deținută de Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică (ARDOR), susținută de Facultatea de Științe Politice a Universității București (FSP), Median Research Centre (MRC), Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și CivitasPolitics.org, în care cetățenii pot urmări și dezbate pozițiile partidelor politice pe subiecte de interes public. Inițiativa se susține prin contribuția voluntarilor și a donatorilor. Pagina de Facebook aici.