Termenul de recall descrie un proces unde un anumit numar/procent dintre alegatori pot sa solicite un vot popular pentru a se stabili daca unul dintre reprezentantii alesi trebuie sa isi incheie mandatul fara sa astepte alegerile. Procesul este diferit in putinele tari care il folosesc pentru orice nivel de reprezentanti alesi, dar in esenta aceasta procedura da cetatenilor ocazia de a-i demite pe acei reprezentanti despre care ei simt ca nu isi indeplinesc datoriile sau ca nu fac o treaba suficient de buna.

Ce e important de retinut este ca intr-un astfel de demers conteaza mai mult decizia electoratului (anterioara) de a-i schimba pe cei in functie, mai degraba decat procesul politicienilor de a numi oameni noi in loc in procesul de alegere post recall.[1]

De asemenea, dilema se refera la ‚pe cine reprezinta un parlamentar’, ce inseamna ca nu si-a facut datoria si daca demiterea de catre cetatenii din circumscriptie nu reprezinta o forma de mandat imperativ (neconstitutional in Romania si in majoritatea tarilor democratice). Cum procedura este menita sa sanctioneze comportamentul nepotrivit cu functia de parlamentar si sa contribuie la imbunatatirea calitatii muncii parlamentarilor in favoarea cetatenilor, este necesar sa fie luate in consideratie si posibilele efecte colaterale nedorite (comportament populist pentru a evita demiterea, lipsa de curaj in a lua deciziile corecte care au un efect negativ pe termen scurt dar nu si pe termen lung, etc) sau chiar manipulari (e.g.hartuirea cu o permanenta campanie electorala a parlamentarilor care au un rival loca sau nu sint placuti in partid sau  de catre grupuri de interese care pot mobiliza semnaturi pentru demitere).

De aceea conditiile in care demiterea poate sa aiba loc, adica cine poate declansa procedura si pentru ce tip de fapte (de la varianta maximalista pentru orice nu place electoratului intr-un anumit moment sau pentru tipuri de fapte specifice precum coruptia sau schimbarea aflilierii politice) conteaza foarte mult in argumentatia pro si contra.

 

‘Recall’-ul in lume

 

Procedura de recall este folosita in putine state din lume, cele mai cunoscute dintre acestea fiind cateva state din SUA, 6 din cele 26 de cantoane din Elvetia, in Venezuela, Filipine si o provincie din Canada. Printre alte state, ea mai exista in Coreea de Sud, Taiwan si Argentina.

In Canada, mai exact in Provincia British Columbia (singura din Canada unde procedura exista din 1995):

-          votantii pot semna o petitie ca sa inlature pe cineva in timpul mandatului, inclusiv pe premierul care conduce guvernul;

-          daca se aduna suficiente semnaturi, cel care conduce corpul legislativ anunta in fata restului parlamentarilor ca un membru a fost recalled (chemat la bara, na) si alegerile incep cat mai devreme posibil din acel moment.

-          Pana in ianuarie 2003 erau deja lansate 22 de astfel de eforturi dar niciunul nu s-a finalizat cu destituirea cuiva din functie. Unul singur a demisionat singur (1998) cand a vazut ca erau foarte mari sansele sa se adune numarul de semnaturi si sa fie demis.

In Elvetia (cele 6 cantoane) in care exista aceasta procedura:

-          procedura este disponbila de la sfarsitul anilor 1800 (cu mici diferente in fiecare dintre cantoane);

-          aici e nevoie de la 2 pana la 13% de semnaturi pentru ca un referendum pentru recall sa fie initiat. El se poate aplica atat corpului legislativ cat si celui executiv din interiorul cantonului.

-          In doua dintre ele aceasta procedura nu a fost initiata niciodata de cand ea este disponbila iar in restul cantoanelor a fost initiata doar o singura data, fara ca ea sa se incheie cu vreo demitere.

-          Momentul in care aceasta procedura a fost introdusa (alaturi de inca alte 2 asemanatoare) – sfarsitul anilor 1800 (1852-1888) s-a suprapus cu o miscare pentru reformare democratica.

-          Acest instrument nu a fost niciodata de o importanta practica (in sensul aplicarii sau finalizarii lui), de obicei pentru ca numarul necesar de semnaturi nu era strans.

-          Pe la inceputl anilor 1980 a si fost exclus din lege, in timpul unor revizuri constitutionale;

-          Pe de alta parte, procedura a fost instituita in Ticino in 2011, cu posibilitatea de a-i demite pe cei din randul conducerilor municipale ca reactie la perceptia ca guvernele municipale erau disfunctionale (59% din oameni au fost de acord cu introducerea acestei proceduri in acest canton).

In SUA:

-          „batalia” pentru procedura de recall a inceput sa se dea de prin 1631 si a cunoscut diferite stadii: de la un corp de alesi care putea indepartarea altui oficial pana la guvernatorii statelor.

-          Cateva state au propus aplicarea acestei proceduri si pentru senatorii SUA, imediat dupa anii in care s-a adoptat Constitutia, dar nu a trecut.

-          In principiu, in statele unde ea se aplica, cei vizati sunt Guvernatorii.

-          Pana acum numai 2 au fost demisi prin intermediul procedurii asteia (in 1921, guvernatorul din Dakota de Sud, in urma unei dispute despre industriile controlate si detinute de stat si in 2003 guvernatorul din California, Gray Davis, inlocuit de Arnold Schwarzenegger, intr-o disputa pe bugetul de stat).

-          Inceperea procedurii de recall a fost aprobata si in Arizona, in 1988, insa guvernatorului acestui stat de la acea vreme a fost condamnat inainte de a se mai ajunge la voturi.

-          In statele unde procedura se aplica, ea merge de la membri de consiliu in primarii, pana la primari, judecatori, guvernatori si senatori.

In Venezuela, articolul 72 din Constitutie permite declansarea procedurii pentru orice reprezentant ales, inclusiv pentru presedinte. Ea a fost folosita in 2004, cand au incercat sa il inlature de la putere pe Hugo Chavez.

In Europa, desi numai cateva cantoane din Elvetia au la dispozitie un astfel de sistem, discutii asupra implementarii unui astfel de proces au aparut si in UK. Dupa criza cheltuielilor parlamentarilor din 2009, cele mai mari 3 partide au declarat ca vor sustine introducerea unei astfel de proceduri in aceasta tara.

 

Dezbaterea despre ‘recall’ in alte parti

Ca si cererile legate de micsorarea numarului de parlamentari, discutia despre recall a aparut in ultimii ani in multe democratii consolidate pe fondul unei scaderi a increderii cetatenilor in politicieni.

Marea Britanie este un astfel de exemplu unde a existat o schimbare de opinie fata de aceasta procedura si o dezbatere atit parlamentara cit si in mass media pentru introducerea unei astfel de proceduri. In 2003 la ‘recall’ul guvernatorului statului California care a condus la posibilitatea alegerii lui Arnold Schwartzeger ca guvernator, presa britanica era plina de ironie la adresa populismului si primitivismului acestei proceduri.[2] In urma scandalului legat de cheltuielile parlamentarilor[3] s-a creat un cadru propice pentru astfel de discutii. Guvernul britanic a declarat in cadrul Coalitiei de Guvernare (in 11 mai 2010) ca va face demersuri legislative pentru a defini clar si a introduce aceasta procedura.

Cei care sprijina un astfel de demers (cei pro, in general din lumea organizatiilor neguvernamentale) sustin ca o astfel de masura are o miza importanta a democratiei directe prin care cetatenii ii pot inlatura din oficiile lor (mandate) pe acei reprezentanti care le par ineficienti, care nu ii mai reprezinta.

Guvernul britanic a propus o lege pentru aceasta procedura pe 13 decembrie 2011.[4] Alaturi de alte propuneri, aceasta lege ar fi urmat sa seteze 2 circumstante in care procedura de recall ar fi putut sa fie declansata:

-          un parlamentar este condamnat pentru o fapta in UK si este obligat sa isi ispaseasca pedeapsa pentru o perioada de 12 luni sau mai putin (este o forma de a inaspri pedeapsa pentru parlamentari, adaugind la prevederile din Actul de Reprezentare a Poporului, din1981, care stipuleaza ca numai parlamentarii care au primit sentinte mai mari de 12 luni sunt demisi;

-          atunci cand Casa Comunelor/House of Commons (   camera inferioara a Parlamentului britanic, un fel de Camera Deputatilor de la noi) decide ca un parlamentar ar trebui sa fie supus unei astfel de proceduri de recall. Asta ar insemna o alta putere disciplinara acordata acestei camere asupra parlamentarilor. In orice caz, expresia folosita aici era aceea de wrong-doings (fara sa fie definita, explicitata si in jurul ei au avut loc consultarile si dezbaterile din Comitetul pentru Reforma Constitutionala si Politica al parlamentului de la Westminster).

Pentru ca procedura sa fie initiata, proiectul de lege propunea ca 10% din electoratul stabil/inscris intr-o anumita circumscriptie sa poata semna o petitie pentru ca recall-ul sa poata fi inceput, locul sa fie eliberat si noi alegeri sa se tina. Parlamentarul demis ar putea sa participe la aceste alegeri (dupa demiterea sa) atata vreme cat indeplineste conditiile de eligibilitate.

In parlamentul de la Westminster exista deja cateva reguli dupa care parlamentarii pot fi demisi in urmatoarele situatii:

-          atunci cand accepta in mod voluntar un job la Coroana (sau sunt numiti in slujba acesteia);

-          atunci cand primesc titluri nobiliare (Peerage);

-          atunci cand sunt acuzati si condamnati la o pedeapsa mai mare de un an;

-          atunci cand primesc un ordin de faliment/restrictii in acest sens in Anglia, Wales sau Irlanda de Nord sau atunci cand s-a impus sechestrarea averilor lor in Scotia;

-          atunci cand sunt condamnati pentru practici ilegale sau corupte din timpul alegerilor;

sau atunci cand Casa Comunelor trece o motiune de a-i elimina din parlament.

Pe 28 iunie 2012, Comitetul pentru Reforma Constitutionala si Politica a publicat primul sau raport pentru sesiunea 2012-2013, (Recall of MPs )[5] in  care recomanda Guvernului sa renunte la planurile sale de a introduce o asemenea masura si ridica o serie de intrebari care necesita raspuns pentru a putea avea o lege coerenta si aplicabila.

In ultimele sase luni, dezbaterea a fost relansata de un numar de parlamentari care acuza guvernul ca abandoneaza promisiunea facuta, o campanie apriga avind parlamentarul conservator (backbencher) Zac Goldmith, iar Partidul Laburist exploateaza situatia sugerind ca principiile de pornire ale proiectului guvernului nu au fost corecte.[6]

In raspunsul sau, Guvernul a ramas ferm pe pozitia de a incerca sa-si implementeze propunerea, insa a recunoscut ca are nevoie de timp pentru a lamuri punctele ridicate de experti si de parlamentari in 2012.[7] Primul Ministru confirma ca vor contiunea planurile de a introduce aceasta optiune in legea britanica pentru ca va putea creste increderea cetatenilor in parlamentari.[8]

 

Pro si Contra procedurii de recall/demitere a reprezentantilor politici alesi

In general, cei care sustin implementarea acestei proceduri spun ca aceasta asigura o modalitate prin care cetatenii sa poata controla pe acei oficiali alesi care nu reprezinta interesele celor care i-au ales, care nu reactioneaza la problemele acestora sau care sunt incompetenti. Din perspectiva aceasta cel ales este vazut ca un agent care serveste interesele votantilor si nu stapanul lor.

Pe de alta parte, insa, cei care se opun acestei proceduri sustin ca aplicarea ei ar putea conduce la un exces in sensul in care existenta amenintarii cu revocarea din functie si noi alegeri micsoreaza independenta oficialilor alesi, submineaza principiul alegerii unor oficiali de calitate (dandu-le, astfel, ocazia sa guverneze pana la terminarea mandatului) si ca poate duce la abuzuri din partea acelor grupuri de interes cu resurse financiare considerabile.[9]

Pentru a declansa o astfel de procedura in SUA, de exemplu, cativa pasi trebuie urmati:

  1. se completeaza o aplicatie care lanseaza petitia pentru declansarea procedurii
  2. se aduna un anumit numar de semnaturi intr-o perioada definita si limitata de timp (numarul necesar si timpul variaza de la un stat la altul)
  3. se trimite petitia oficialilor alesi pentru verificarea validitatii semnaturilor
  4. daca numarul necesar este intrunit, atunci se declanseaza alegeri noi

Argumentele pro si contra tin, in general, si de sistemul in cadrul caruia se aplica o astfel de procedura de demitere a reprezentantilor politici alesi. O serie de anumite state au impus anumite restrictii, de exemplu, pentru a putea limita problema abuzurilor care ar putea aparea in asemenea circumstante. In alte cazuri, motivele pentru care se poate declansa procedura exista si in lege iar alesii pot fi demisi daca incalca anumite reguli sau daca sunt condamnati prin alte masuri. Sau, asa cum e cazul in Filipine, regulile procedurii de recall stipuleaza ca un reprezentant poate fi demis din functie prin intermediul acestei proceduri numai o singura data in timpul unui mandat daca motivul invocat este pierderea increderii electoratului sau.

In ceea ce priveste abuzurile sau caracterul democratic al unui astfel de demers, si acesta depinde de sistemul in care se aplica. Spre exemplu, in provincia Britanica Columbia din Canada este suficient sa se adune suficiente semnaturi intr-o petitie pentru ca un ales sa fie demis, fara alte proceduri care sa ii urmeze, fapt ce ar putea fi mult mai deschis spre abuzuri, spre deosebire de restul statelor din SUA unde verificarile si procedurile sunt mai complexe.

 

Pro

-          alegatorii au puterea de a incheia mandatele acelor reprezentanti alesi despre care ei considera ca esuaza in a-si indeplini mandatul la anumite standarde sau ca isi neglijeaza datoriile ce revin in dreptul lor

-          fara o astfel de procedura, alegatorii sunt nevoiti si blocati sa ramana cu un ales pana la urmatoarele alegeri pentru a-si putea exprima nemultumirile in ceea ce il priveste si pentru a-l sanctiona

-          existenta unei astfel de proceduri ar putea incuraja reprezentantii alesi sa fie mai atenti in indeplinirea datoriilor pe care mandatul lor il impun, cel putin la un nivel minim de standarde

 

Contra

-          procedura de recall ar putea fi abuzata si folosita ca instrument politic de catre acele grupuri care vor sa inlature de la putere pe anumiti alesi, mai ales daca acestea sunt bine finantate si au capacitatea de a mobiliza un anumit numar de cetateni pentru a strange numarul necesar de semnaturi

-          reprezentantii alesi ar putea fi inlaturati si pentru acele decizii politice mai putin populare ori neagreate de electorat dar care sunt necesare (cum ar fi cresterea anumitor taxe, taierea anumitor fonduri etc). Schimbarea lor cu alti reprezentanti nu ar asigura, in schimb, modificarea deciziilor politice anterioare, mai ales daca ele sunt necesare intr-un anumit context socio-economic dat

-          ca o consecinta, alesii ar putea sa se concentreze numai asupra acelor masuri care ar multumi populatia dar care nu ar fi, neaparat, si cele mai bune. S-ar putea ajunge, in aceste cazuri, la o forma de populism si mai mare

-          costurile care vin cu organizarea alegerilor pot fi foarte mari iar agentiile in dreptul carora revine datoria de a le organiza trebuie sa fie pregatita la orice ora pentru o astfel de initiativa

De obicei, astfel de demersuri pot fi initiate de catre orice cetatean, pentru orice motiv gasesc ei ca ar trebui considerat in a inlatura pe cineva dintr-un mandat. Cu toate acestea, exista si cadre in care motivele pentru care oamenii pot declansa o astfel de procedura sunt clar delimitate (in SUA aceste delimitari sunt stipulate de lege in 8 state): incompetenta, coruptie, proasta gestionare a afacerilor publice, folosirea discretionara a fondurilor publice, incalcarea regulilor impuse de mandatul celui ales, condamnari in justitie, boli fizice sau psihice, incalcari ale codurilor de etica, neglijarea datoriilor sau a obligatiilor publice etc.[10]

Este dificil de stabilit si demonstrat eficienta unei astfel de proceduri, mai ales ca literatura de specialitate nu acopera suficient acest subiect si astfel nu exista dovezi clare ale eficientei lui.[11] In studiul realizat de Matt Qvortrup[12], care compara statele din SUA in care exista sau nu exista aceasta procedura, acesta concluzioneaza ca ipoteza conform careia posibilitatea demiterii alesilor ar duce la cresterea implicarii politce a cetatenilor in spatiul public nu se sustine cu datele statistice pentru ca ar exista si alti factori care influenteaza acest aspect. Pe de alta parte, votantii care au aceasta procedura la dispozitie par sa fie mai multumiti cu tipul de democratie pe care il au la indemana decat altii (tot in interiorul SUA).

In cuvintele lui Qvortrup, in timp ce exista putine dovezi care sa demonstreze ca existenta procedurii de recall a dus la o mai mare responsabilizare a reprezentantilor alesi, exista tot la fel de putine dovezi ca existenta unei astfel de proceduri si revocarea mandatelor politicienilor a determinat mari dezechilibre politice sau a dat peste cap administratiile pentru organizarea de noi alegeri.

 

Echipa RP

 

 

 



[11] http://blogs.reading.ac.uk/readingpolitics/2011/12/21/the-government%E2%80%99s-proposals-for-recall-of-mps-moving-in-the-right-direction-but-further-still-to-go/

[12] Matt Qvortrup, “Hasta la Vista: a comparative institutionalist analysis of the recall”, Representation, vol. 47, No. 2, July 2011, pp161-70  in Recall Elections – Commons Library Standard Note, http://www.parliament.uk/business/publications/research/briefing-papers/SN05089/recall-elections