Codru Vrabie ne-a răspuns rapid, dintr-o suflare, urmare a unui interes vechi în această zonă. Codru este activist pentru buna guvernare, președinte EPAS și coordonator al unuia dintre cele mai originale programe anti-corupție, Piața de Șpagă.

Mai întâi, simt nevoia să-l delimitez de interesul național, respectiv de un interes de stat. Interesul național mi se pare cel mai larg concept, mai degrabă abstract și destul de volatil, deși peren, legea punându-l pe piedestal în toate sistemele de drept romano-germanice, unde-i foarte probabil că ni se trage de la imperativul categoric al lui Kant. [un text mai lămuritor pe academia.edu aici ] Conceptul ăsta nu există în sistemele de drept anglo-saxone, probabil pentru că nu există nici în utilitarianismul lui Mill:)

Oricum, e de notat că există multe excepții în legislație, în care interese conjuncturale, mici, distincte și deseori contrare interesului național, pot fi invocate pentru a da deoparte interesul național care decurge din legea adoptată de Parlament. [cele mai clare exemple sunt derogările de la conflictele de interese, în legea 161/2003]

Interesul de stat ar trebui să fie subordonat interesului național, dar o expresie ceva mai limitată în timp, cel mai adesea legată de un anumit regim politic. Un exemplu bun ar fi recunoașterea independenței de stat a Republicii Moldova, la începutul anilor ’90, care-i clar că s-a făcut mai degrabă împotriva interesului național, dar în perfecta concordanță cu interesul de stat de la acea vreme. În România, care nu prea are capacitate de planificare strategică, interesul de stat s-a cam diluat, nu doar în diplomație (afaceri externe și relații internaționale), ci și în afacerile publice dinlăuntru. De exemplu, regionalizarea s-ar califica bine în sfera interesului de stat, dacă ne-ar fi clar că e un mijloc către atingerea unei ținte de dezvoltare durabilă sau de creștere a nivelului de trai sau de întărire a statului de drept.

Și-acum, interesul public. După mine, este de interes public orice are legătură cu treburile publice, așa cum se vede în Constituție, la art. 31, alin. 2, că fiecare cetățean are interese legate de treburile publice și de problemele personale. Astfel, pentru mine, este de interes public orice chestiune legată, de exemplu, de clarificarea interesului național, de delimitarea interesului de stat ori de desfășurarea treburilor publice. Poate fi vorba de o singură persoană (cetățean român sau străin) ori de 90% din populație. Nu dimensiunea susținerii îl definește, ci substanța lui. Nici expunerea mediatică mai mare sau mai mică nu-l definește, pentru că agenda media e deseori diferită de agenda cetățeanului, de agenda politică, de agenda instituțională. Din păcate, nu tot ce e cuprins în aceste agende e și de interes public, dar asta e o discuție mult mai complicată.

În concluzie, pentru mine, interesul public e la fel de greu de definit ca și interesul național ori cel de stat, pentru că, deși e destul de clară diferența specifică, pare că nu-i foarte clar genul proxim. Adică se încearcă definirea prin raportare la ceva abstract, volatil, neconvingător prin concretețe, eventual bazat pe credință, pe aspirații. Cu alte cuvinte, o definiție de sus în jos pare mai degrabă religioasă decât științifică:)

De-aceea prefer delimitările conceptuale plus definiția de jos în sus, pornind de la cetățean (în sensul de locuitor al cetății, preocupat de treburile cetății), de la libertatea lui de exprimare, libertatea de asociere, libertatea de inițiativă, libertatea de conștiință, libertatea de implicare în relația lui (sau a grupurilor de cetățeni) cu mecanismele guvernării, pentru delimitarea comportamentelor dezirabile de cele indezirabile și, eventual, pentru prescrierea ori proscrierea lor prin adoptarea unor norme (care pot fi legi sau nu).