Proiectul Pilot

Proiectul pilot a avut loc in cadrul Fondului de Inovare Civica al FDSC, in 2013-2014, avand ca initiatori ARDOR, in parteneriat cu MRC si Grasp.

Prima dezbatere a avut loc in 23 noiembrie 2013 pe tema “România ar trebui să exploateze gazele de șist?”. Au participat cetățeni, experti , reprezentanți ai PNL, Partidul Verde și Partidul Noua Republică. Aici discursurile participanților, asumările politice și transcrierea dezbaterii.

 

A doua dezbatere avut loc în 14 decembrie 2013 pe tema “Cetăţenii ar trebui să poată declanşa proceduri de demitere a parlamentarilor?” Au participat experti, observatori, cetățeni și reprezentanți ai PNL, Partidul Noua Republică. Puteți urmări intervențiile participanților, asumările politice și transcrierea.

Vizita in Islanda. Echipa proiectului a mers in perioada 13-17 mai 2014 in Islanda, pentru a cunoaste experienta asociatiei Citizens Foundation din Reykjavik. Vizita a avut loc cu sprijinul financiar al Fondului ONG in Romania, program finantat prin granturile SEE si administrat de Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile. Detalii pe blog.

In 2015 Romania Publica s-a implicat in dezbaterea despre reforma electorala prin dezbaterea organizata impreuna cu SNSPA

Inițiatori

Cine suntem?

Comunitatea ARDOR este angrenată din 1994 în punerea în mișcare a unui sistem național competițional de dezbateri și educație pentru cetățenie activă, promovând dialogul argumentat și gândirea critică. Debate-ul este o formă structurată de dezbatere practicată în cluburile ARDOR din licee si universități, în care membrii a două echipe pun în valoare argumente pentru ambele fațete ale unor moțiuni. Alături de componenta competițională organizăm programe de debate online, dezbateri publice în diverse formate, ca şi seminarii de public speaking, lectură critică sau argumentare. Credem că siguranța unei societăți depinde de felul în care prețuim abordarea critică, dialogul bazat pe argumente și respect față de „adversarul” de idei.

Două proiecte din portofoliu

Closer to Oxford este un program de debate online, lecturi critice si dezbateri publice dedicat studentilor din Bucuresti, Iasi, Cluj, Timisoara, Sibiu, Chisinau si Balti. Proiectul propune o experiența originală și consistentă de învatare si dezbatere, în toate cele trei componente pe care le desfăsoară. Ajuns la a 10-a rundă, proiectul a primit premiul 1 la Gala Societătii Civile și propune moțiuni aflate in avangarda temelor cu care se confruntă societatea românească. www.closer2oxford.ro.

Tinerii Dezbat este un program de dezbateri dedicat liceelor din România ajuns la a 5-a ediție, venind în susținerea cursului opțional de Dezbateri și oratorie care poate fi predat în licee din 2011. Centrat pe subiecte referitoare la non-discriminare, toleranță și cetățenie activă, programul propune un campionat de debate și seminarii de formare la care au participat pana acum aprox 1500 de elevi si profesori.

Ce facem în România Publică?

ARDOR coordonează activitățile generale ale proiectului și este responsabil în mod specific de secțiunile de dezbatere și preluare a votului electronic, ca și de relaționarea cu partenerii, partidele politice. De asemenea, se implică în formularea moțiunilor și în producerea rezoluțiilor finale.

Cine suntem?

Fundația MRC – Median Research Centre este un think tank independent, ce are drept scop creşterea calităţii democraţiei şi guvernării în România. Misiunea MRC este de a promova dezbateri publice informate şi substanţiale în ce priveşte procesul democratic şi de producere a politicilor publice, având la bază cercetarea de înaltă calitate din ştiinţele sociale. MRC creează aplicaţii online prietenoase şi interactive, precum şi interfeţe noi de informare între jurnalişti, cetăţeni, specialişti în grupurile de interese, oameni de ştiinţă sau experţi ai partidelor politice, în ce priveşte problemele sociale, legale şi economice stringente, ale momentului.

Două proiecte din portofoliu

MRC a dezvoltat în ultimul an OpenPolitics.ro, o platformă online interactivă care își propune să deschidă o dezbatere utilă şi echilibrată despre problemele esențiale pentru cetățeni şi soluții de politici publice. Pe această platforma se găsește și TestVot, singura aplicație interactivă online din România disponibilă la toate alegerile din 2009 și până în prezent, prin care utilizatorii își pot testa afinitatile politice.

În ultimii trei ani, cercetători ai MRC au elaborat Studiul european privind sistemele media din 34 de ţări (European Media Systems Survey). Acesta măsoară diferenţele dintre media naţionale în acoperirea subiectelor politice şi a celor de interes public, calitatea informaţiilor, pluralismul punctelor de vedere şi profesionalismul jurnaliştilor.

Ce facem în România Publică?

În proiectul România Publică, MRC contribuie la nivel de suport în activitățile de cercetare și dezvoltare de conținut pentru dezbaterile publice, de promovare a proiectului, dar se va implica și în realizarea unor dezbateri online, complementare celor publice, prin platforma proprie, OpenPolitics.ro .

Cine suntem?

Înfinţată în 2008, Asociația Globală a Tinerilor Profesioniști Români – GRASP este o organizaţie globală, non-guvernamentală, non-profit şi neafiliată politic.
Suntem o rețea deschisă formată din tineri profesionişti și studenți care contribuim activ la schimbarea României prin implicare civică, îmbunătăţirea politicilor publice, transfer de cunoştinţe şi know-how, încurajarea dialogului şi dezbaterilor publice şi susţinerea antreprenoriatului.
Lucrăm în parteneriat cu peste 40 de organizaţii din România şi diaspora și avem membri în 15 țări: Olanda, Spania, Germania, Marea Britanie, Statele Unite, Belgia, Italia, Franța, România, India, China, Columbia, Canada, China si Elveția.

Două proiecte din portofoliu

Proiect România 2020 – este conferința anuală GRASP, prin care identificăm o problemă pertinentă într-un sector specific din România și reunim tineri profesioniști, experți și studenți cu arii diverse de expertiză, pentru a găsi soluții. Conferința se desfășoară în altă locație internațională în fiecare an. Anul acesta vom dezbate despre antreprenoriat la Paris, in perioada 22 – 24 noiembrie.

Mentorat pentru Succes – este un program ce oferă tinerilor cu potenţial sprijin în formarea unei viziuni de succes şi acces la resurse şi informaţii cu privire la oportunităţile de studiu şi carieră din România şi/sau din străinătate. Prin relaţia mentor – mentorat ajutăm viitoarea generaţie de lideri să promoveze interesele României la nivel global.

Ce facem în România Publică?

Rolul nostru în cadrul proiectului vizează pe de o parte contribuția în stabilirea temelor de dezbatere, iar pe de altă parte realizarea unei dezbateri cu tineri profesioniști români din străinătate. Totodată, contribuim la managementul de proiect, GRASP promovând proiectul și activitățile subsecvente acestuia, în cadrul unei rețele de peste 1500 de tineri profesioniști români din țară și străinătate.

Echipa

Monica Mocanu  – ARDOR
Claudiu Tufis – Facultatea de Științe Politice
Andrei Tiut – CivitasPolitics.org
Vlad Cherecheș – ANOSR

Ne puteți găsi pe:

Sub Title

social iconsocial iconsocial iconsocial iconsocial icon

Cele mai recente articole și știri